miercuri, 15 aprilie 2015

Aethina tumida - Gandacul mic de stup

Originar din Africa de Sud Aethina tumida (Murray)– gandacul mic de stup, face parte din fam. Nitidulidae, ord. Coleoptera, clasa Insecta si initial traia numai în zonele cu climat subtropical. În 1998 a fost identificat si pe continentul american, în SUA, unde pana in prezent s-a raspandit cu repeziciune în 8 state. S-a observat ca s-a adaptat foarte usor la conditii climaterice noi, deci este posibil sa apara si în alte tari.  Consideram oportun cunoasterea unor elemente de identificare pentru a impiedica intrarea accidentala si raspandirea în tara noastra a parazitului, precum si posibilitatea alertarii specialistilor în cazul semnalarii acestuia. 

Gandacul mic de stup apare în urma unei metamorfoze complete: ou – larva - pupa si stadiul adult.

Oul de Aethina tumida este alb sidefiu, de 1,4 mm lungime si 0,26 mm latime similar ca aspect cu oul de albina dar de dimensiuni mai mici. Ouale sunt depuse sub forma unor mici gramezi de dimensiuni variabile si cu aspect neregulat. Femela prefera sa depuna ouale în mici excavatii, deci pot exista oriunde în interiorul unui stup atat pe inventarul apicol cât si fagure. Perioada de incubatie dureaza de la 1 zi pana la 6 zile, functie de conditiile de microclimat. 

Larva, este stadiul din dezvoltarea insectei care provoaca cele mai grave daune unei colonii de albine. Este de culoare alb-galbuie , cu aspect sidefiu si are aprox. 1cm. lungime. Poate fi usor confundat cu larva de gaselnita mare (molia de ceara) Galleria melonella, dar se deosebeste de aceasta prin cele 3 perechi de picioare anterioare, proeminente, cu care este prevazuta larva gandacului mic de stup. Stadiul larvar dureaza de la 10 la 14 zile, dar poate dura chiar mai mult. Se înregistreaza mortalitate naturala crescuta în stadiul în care larva ajunge la maturitate si se transforma în pupa. Deci, în stup la un moment dat, fara o cauza determinata se pot observa multe larve moarte. Acest aspect trebuie sa alerteze apicultorul. În perioada de tranzitie de la larva la pupa, insecta este foarte vulnerabila. Larva intra în pamântul din fata stupului, isi formeaza o galerie, care se termina printr-o celula, unde se va transforma în pupa. 

Pupa este la început de culoare alba, dupa aceea începe si se pigmenteze. Stadiul de pupa dureaza între 15 si 60 de zile, dar majoritatea gandacilor ies din sol dupa 4 saptamâni. Acesta, este un argument în plus pentru a se întelege de ce trebuie ca oglinda stupului sa fie permanent curatata si dezinfectata. 

Adultii nou iesiti au o culoare galben – maronie, aspect luminos, pentru ca în scurt timp chitina devine maro închis si în final neagra. In primele doua zile dupa ce au iesit din pamant, adultii sunt foarte activi, îsi iau zborul foarte repede si se orienteaza dupa lumina, pana intalnesc o colonie de albine. Dupa ce patrund în colonia de albine, treptat activitatea lor se reduce si se localizeaza initial in zonele mai putin luminate, cum ar fi fundul stupilor sau la îmbinarile peretilor acestora. Femelele încep sa depuna oua numai la o saptamâna dupa propria emergenza din sol. Deci, adultul paraziteaza colonia de albine, are la maturitate aprox. 0,5 cm. lungime si 0, 25 cm latime, aripi chitinoase care nu acopera întregul abdomen, chitina de culoare neagra si acoperita de peri fini, care face dificila apucarea lor cu mana. În functie de conditiile de mediu traiesc de la câteva zile (1-2 saptamani) pâna la 6 luni. 

Gandacul mic de stup nu este considerat o problema majora pentru coloniile de albine din Africa de Sud, dar a devenit o problema pentru cele din America. Identificarea acestuia în multe state din SUA a fost facuta concomitent cu semnalarea unor depopulari masive înregistrate de catre apicultorii, la stupinele din aceleasi regiuni. Apicultorii relatau faptul ca desi luau masuri pentru combaterea gaselnitei, un numar foarte mare de larve de culoare alb-galbuie persista in stupi si în magazia de faguri. Aceste larve ca urmare a metabolismului foarte intens, se hraneau cu rezervele din stup, iar excrementele lor provocau fermentarea si alterarea mierii. Depopularea coloniilor de albine se accelera pâna la disparitia totala a acestora. Ulterior s-a dovedit ca larvele apartin acestui gandac mic de stup si nu gaselnitei. 

Se stie cu certitudine ca gandacul mic de stup traieste ca parazit în cadrul coloniei de albine. Se considera ca stupinele care nu practica pastoralul si stau pe vatra permanenta, sunt mai susceptibile de a fi parazitate. De asemenea s-a dovedit ca insecta prefera uneori habitatul pajistilor si crengile copacilor. Parazitul sapa galerii prin fagurii din interiorul stupului si provoaca distrugerea puietului de albine si a rezervei de hrana (miere si polen). Când infestatia este puternica albinele împreuna cu matca parasesc stupul. Aethina tumida cauzeaza alterarea si fermentarea mierii datorita produsilor de excretie rezultati în urma metabolismului intens al larvelor si adultilor, ducând în final la distrugerea totala a coloniei de albine. Parazitarea coloniei determina stoparea depunerii pontei de catre matci si parasirea stupului. 

In urma unor studii proprii facute în colaborare cu specialistii de la Institutul de Agronomie Bucuresti si Facultatea de Biologie, la solicitarea Institutului de Cercetare - Dezvoltare pentru Apicultura, s-a dovedit ca aceasta insecta nu face parte din entomofauna României. Desi Comisiile de specialitate din Uniunea Europeana au alertat statele membre de pericolul pe care îl reprezinta acest parazit si a interzis importul de material biologic (matci, roiuri, familii) din tari terte, acesta nu a fost semnalat pâna în prezent în nici o tara din Europa. In tarile în care a fost semnalat (tari din Africa si America de Nord), eradicarea este posibila numai prin distrugerea stupilor infestati si arderea acestora sau congelarea inventarului apicol. Nu sunt autorizate pâna în prezent folosirea pesticidelor sub forma unor medicamente specifice de combatere. 

Consideram ca acest articol contine elementele minime de identificare, de aceea orice suspiciune de existenta a unui astfel de parazit într-o stupina din Romania, se sesizeaza autoritatile sanitare veterinare, la Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala direct sau la Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Apicultura Bucuresti, laboratorul de Patologie apicola. Atragem atentia si pe aceasta cale despre necesitatea de a nu : introduce în stupina material biologic (matci, roiuri, colonii de albine) necontrolat de catre autoritatea sanitara veterinara, sau alt specialist autorizat în domeniu, importa material biologic, indiferent de tara de provenienta, fara certificat sanitar veterinar care sa ateste starea de sanatate a acestuia. Este dovedit faptul ca, schimburile comerciale de matci si roiuri, sau familii de albine, pe baza de "troc" care ies de sub monitorizarea autoritatilor sanitare veterinare sunt cele mai frecvente surse pentru agentii etiologici ai bolilor parazitare si infectioase, existente.

Preparate din propolis

Cuvantul propolis vine din greaca si inseamna „partea dinaintea cetatii”. El a fost denumit asa de catre invatatii greci care, observand cum isi construiesc albinele stupul, au ajuns la concluzia ca aceasta substanta joaca rolul de pavaza impotriva agresorilor externi, propolisul facand din stup o adevarata cetate. Studiile moderne privitoare la proprietatile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de stiinta: nu mai putin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzand si varietatile lor) sunt distruse de catre propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfectios cunoscut. Iar proprietatile sale terapeutice nu se opresc aici, eficienta sa fiind demonstrata in nu mai putin de 200 de afectiuni. Iata de ce ne-am hotarat sa cunoastem mai bine acest produs al stupului, una din cele mai puternice arme din arsenalul terapiei naturale.
3_400Tinctura de propolis. Daca nu vrem sa luam acest remediu gata preparat din comert, putem sa-l obtinem acasa: se pun intr-un borcan cu filet cincisprezece linguri rase de propolis, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 90 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, timp in care se agita zilnic, dupa care se filtreaza. Tinctura rezultata va fi pusa in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza din acest remediu cate 50 de picaturi, puse pe putina paine uscata sau in miere, de patru ori pe zi. Tinctura de propolis nu se ia diluata in apa, deoarece anumite substante din compozitia sa precipita (se intaresc) in contact cu apa, devenind insolubile si ca atare trec prin organism fara efect. De asemenea, nu se ia tinctura de propolis simpla, deoarece in contact cu saliva se va produce acelasi efect ca in cazul diluarii in apa.
Propolisul brut. Bucatica de propolis de marimea unei alune se suge asemenea unei bomboane, cat putem de mult, asa incat principiile sale active sa isi faca efectul local. Este un tratament recomandat in infectii la nivelul gurii, in faringite si in amigdalite. Dezavantajul acestei metode consta in faptul ca propolisul nu are o actiune ampla, asupra intregului organism, ci doar locala. Un alt inconvenient este ca propolisul adera foarte puternic pe dantura, necesitand apoi o spalare indelungata si repetata.
Unguentul de propolis. Intr-o cescuta (50 ml) de untura incinsa pe foc foarte mic se pun trei linguri de tinctura de propolis si o bucatica de ceara de marimea unei alune, dupa care se amesteca continuu vreme de 10 minute. Se ia de pe foc untura, dupa care se amesteca in continuare pana cand se intareste. Preparatul se pastreaza la frigider, folosindu-se extern contra arsurilor, pentru vindecarea contuziilor si a ranilor usoare, contra eczemelor (mai ales a celor uscate).
Apa de propolis. Asa cum afirmam anterior, in contact cu apa, propolisul precipita si devine insolubil, pierzand astfel cea mai mare parte din calitatile sale. Totusi, cercetarile arata ca o solutie obtinuta din cinci lingurite (aprox. 25 ml) de tinctura de propolis la un pahar de apa (200 ml) are efecte terapeutice in anumite cazuri, cand tinctura simpla nu poate fi folosita, deoarece are o actiune prea dura asupra tesuturilor. Apa de propolis, obtinuta in proportiile pe care le-am prezentat, are efecte excelente in combaterea stomatitelor si a cariei dentare (se fac clatiri atente ale gurii dupa fiecare spalare pe dinti), precum si in tratarea unor afectiuni genitale la femei (leucoree, cervicita).
Mierea propolizata. Se obtine prin combinarea unei lingurite de tinctura de propolis cu 3 lingurite de miere. Este un produs recomandat copiilor, carora li se va administra jumatate de lingura de 3 ori pe zi, pentru intarirea sistemului imunitar, pentru combaterea infectiilor respiratorii si intestinale.