Preparate din propolis

Cuvantul propolis vine din greaca si inseamna „partea dinaintea cetatii”. El a fost denumit asa de catre invatatii greci care, observand cum isi construiesc albinele stupul, au ajuns la concluzia ca aceasta substanta joaca rolul de pavaza impotriva agresorilor externi, propolisul facand din stup o adevarata cetate. Studiile moderne privitoare la proprietatile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de stiinta: nu mai putin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzand si varietatile lor) sunt distruse de catre propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfectios cunoscut. Iar proprietatile sale terapeutice nu se opresc aici, eficienta sa fiind demonstrata in nu mai putin de 200 de afectiuni. Iata de ce ne-am hotarat sa cunoastem mai bine acest produs al stupului, una din cele mai puternice arme din arsenalul terapiei naturale.

Tinctura de propolis. Daca nu vrem sa luam acest remediu gata preparat din comert, putem sa-l obtinem acasa: se pun intr-un borcan cu filet cincisprezece linguri rase de propolis, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 90 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, timp in care se agita zilnic, dupa care se filtreaza. Tinctura rezultata va fi pusa in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza din acest remediu cate 50 de picaturi, puse pe putina paine uscata sau in miere, de patru ori pe zi. Tinctura de propolis nu se ia diluata in apa, deoarece anumite substante din compozitia sa precipita (se intaresc) in contact cu apa, devenind insolubile si ca atare trec prin organism fara efect. De asemenea, nu se ia tinctura de propolis simpla, deoarece in contact cu saliva se va produce acelasi efect ca in cazul diluarii in apa.

Propolisul brut. Bucatica de propolis de marimea unei alune se suge asemenea unei bomboane, cat putem de mult, asa incat principiile sale active sa isi faca efectul local. Este un tratament recomandat in infectii la nivelul gurii, in faringite si in amigdalite. Dezavantajul acestei metode consta in faptul ca propolisul nu are o actiune ampla, asupra intregului organism, ci doar locala. Un alt inconvenient este ca propolisul adera foarte puternic pe dantura, necesitand apoi o spalare indelungata si repetata.

Unguentul de propolis. Intr-o cescuta (50 ml) de untura incinsa pe foc foarte mic se pun trei linguri de tinctura de propolis si o bucatica de ceara de marimea unei alune, dupa care se amesteca continuu vreme de 10 minute. Se ia de pe foc untura, dupa care se amesteca in continuare pana cand se intareste. Preparatul se pastreaza la frigider, folosindu-se extern contra arsurilor, pentru vindecarea contuziilor si a ranilor usoare, contra eczemelor (mai ales a celor uscate).

Apa de propolis. Asa cum afirmam anterior, in contact cu apa, propolisul precipita si devine insolubil, pierzand astfel cea mai mare parte din calitatile sale. Totusi, cercetarile arata ca o solutie obtinuta din cinci lingurite (aprox. 25 ml) de tinctura de propolis la un pahar de apa (200 ml) are efecte terapeutice in anumite cazuri, cand tinctura simpla nu poate fi folosita, deoarece are o actiune prea dura asupra tesuturilor. Apa de propolis, obtinuta in proportiile pe care le-am prezentat, are efecte excelente in combaterea stomatitelor si a cariei dentare (se fac clatiri atente ale gurii dupa fiecare spalare pe dinti), precum si in tratarea unor afectiuni genitale la femei (leucoree, cervicita).

Mierea propolizata. Se obtine prin combinarea unei lingurite de tinctura de propolis cu 3 lingurite de miere. Este un produs recomandat copiilor, carora li se va administra jumatate de lingura de 3 ori pe zi, pentru intarirea sistemului imunitar, pentru combaterea infectiilor respiratorii si intestinale.